bunica mea faimoasa

pentru telefoanele ei zilnice, matinale, enervante. faimoasa la mine in casa.mama mea *plecata la tara zilele astea* stie si ma suna si ma intreaba acelasi lucru: daca am de mancare, daca am mancat, daca mi-am facut de mancare, daca am ce manca, daca am facut vinetele alea. si azi chiar le-am facut. nu de gura lor, de pofta mea. urmaresc mixerul *vrum, vrum* cum le invarte, amestecand oul, uleiul si carnea verzuie a vinetelor. le toaca marunt pana devin spuma moale si pufoasa. ma mir ca inca nu m-a sunat. stie ca le-am facut la ora tarzie. oare maine care va fi intrebarea zilei? ce leguma vine la rand sa fie tocata de gura bunicii? bunica, un trabant de carton cu idei invechite, cu roti sparte si caroserie ruginita. arma ei: telefonul fix. in nu mai mult, nici mai putin de 7 cifre ajunge imediat la urechea mea sensibila. zi de zi, ora de ora, minut de minut. se preface ca vrea sa stie ce se intampla cu sora, cand de fapt ea suna pentru ca e curioasa daca am mancat si ce anume. problema e ca stam la acelasi etaj. problema e ca sunt singurul ei ajutor in momentul de fata. si cea mai grava problema e *pe langa faptul ca incepe sa planga daca o supar si tip la ea* ca e bunica mea, ca ea m-a crescut *cam asta e scuza, de fiecare data*. mie mi-e frica sa stau singura, ea sta singura mereu. foloseste o telecomanda si un telefon ca sa se teleporteze in alte lumi si sa nu mai fie singura. de multe ori m-am gandit sa ii dau ceva de citit dar nici cu vederea nu sta prea bine. bunicul nu mai e de vreo doi ani. catelul e plecat in excursie cu al meu catel. la iarba verde. deci, in concluzie, bunica mea ramane singura cu telefonul tot timpul la indemana iar eu, la cateva apartamente departare, cu el, la ureche tipand de nervi ca am 20 de ani *ea zice nu, 21 ai* si ma descurc. oare?