miercuri, 9 iulie 2008
in concluzie, ce?
trezeste-te! trezeste-te! te rog trezeste-te ca la si 20 trebuie sa plec. el nu vrea si se face una cu patul pentru inca vreo 15 minute, timp in care eu beau o cafea amara cu zat. cand iesim din bloc, ne despartim. el merge spre oras iar eu spre antioras. evident ca intarzii si instructorul imi spune ca sunt o adormita. de unde..niciodata nu intarzii din vina mea. intotdeauna exista o explicatie straina la mijloc. trag de volan, dreapta mult si ma avant in traficul din drumul taberei. traseul e aproape acelasi de fiecare data, intersectiile sunt cele mai complicate, azi era sa intru intr-un tramvai. nu prea am incredere in ce spune cel din dreapta si nu il ascult tot timpul. zice ca ma da jos din masina daca: mai tin strans de volan, daca nu apas ambreiajul pana la capat sau daca ii dau drumul prea brusc. cu treptele de viteza ma descurc. a3a is the new a2a now! matizul rosu patineaza lin, motorul toarce la picioarele mele *crengute cum le spune * si intr-un final ma dau jos, la parcul moghioros. ploua. in sfarsit, ploua. traversez rapid, fara sa semnalizez. in capul meu am doua sarcini de indeplinit: sa iau paine bunicii mele si sa imi satisfac pofta cu un pepene rosu. ma aleg cu un kilogram de ardei gras, o paine si doua batoane de slabit. imi aduc aminte de eugeniile bunicii si ma opresc in statie, sub o umbrela, in fata magazinului. vanzatoarea imi spune sa vin langa ea, ca e mai bine acolo. crede ca ma feresc de ploaie. dar eu chiar vreau sa cumpar doua eugenii. sub plopii de pe aleea haiducului nici nu se simte ploaia, urasc strada asta lunga si plictisitoare. pe partea stanga, un hotel al armatei, pe dreapta, blocuri de pensionari. eu stau in capat si fac ardei copti pana cand obosesc. ca sa evit orice fel de activitate creativa, incep sa sterg aragazul si nu ma mai opresc timp de vreo doua ore. de la cada la sters praful si pana la aruncat cutii goale. macar nu ma plictisesc. pana si la capitolul de ascultat muzica sunt superficiala. de fapt, eu nu ascult muzica. eu aud muzica cum vibreaza, nu sunt atenta. de ce?(raspunsul in numarul urmator) forward to gg, care nu stie ce bluza sa isi puna. bem un frappe, vorbim de planurile noastre bizare, de oameni bizari, multimilionari si parfumuri. pielea mea nu e ca a ei. bratele noastre se umplu de arome care vin din aceeasi sticla dar odata ce iau contact cu noi, se schimba complet. sa inteleg ca epiderma isi alege nuante din parfum care i se potrivesc iar pe celalalte le neaga. interesant! peste ceva timp, realizez ca in seara asta dorm singura. si mi se face frica si incep sa scriu despre ziua care s-a evaporat prin porii mei lenesi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu