mi-am vandut sufletul unei pungi de popcorn cu cascaval.

sper sa fie o punga fara fund. nu stiu ce e de scris pe bloguri, dar aseara, in timp ce editam textul anterior am realizat ca (pauza de periere a danturii) tot ce am scris pana acum are de a face cu o lume exterioara. nicidecum cu starile mele, nicidecum cu ce simt eu in timp ce trec prin aventurile extraordinare povestite. macar mi-am dat seama de ce se intampla cu mine. culmea e ca nu stiu daca pot rezolva situatia. si da, stateam in pat, mancand popcorn si incercand sa fiu atenta la versurile din psycho killer (talking heads) cand, brusc, constientizez ca nu am nimic pe dinauntru. niste floricele care se lovesc sec de peretii stomacului meu. psycho killer, qu'est que c'est? rien. rien, nada, nothing. si gandul m-a urmarit toata ziua si mi-a fost confirmat de m. mai pe seara/noapte. nu sunt nebuna, chiar nu stiu, nu vreau, nu pot sa exprim (daca am ce) ce e in interior. nu intru in panica, continuu sa povestesc actiuni. nu am tinut niciodata un jurnal sau ,daca l-am tinut, am scris prostii metafizice despre care oricum nu imi amintesc si nu imi provoaca nicio emotie. pot eu provoca emotii?cu ce scriu? si lungmetrajul e lipsit de sentiment. eu nu ma mai pot lipi de nimeni. m-am pierdut pe undeva pe drum, undeva in prima sesiune, intr-un moment de criza ? sper ca nu. sper ca nu mi-am blocat scurgerile emotionale. si cand ma gandesc la adevaratul motiv, acum, in timp ce scriu, parca ma umple un lichid cald. nu vreau sa fie adevarat. si daca e, nu e nimic de facut, oricum. salty discharge.